Vizită la Măldărești, la Conacul Maldăr

Cum ne-am simțit la Conacul Maldăr

Pe 17 martie am sărbătorit ceva special pentru sufletul meu. Iar pentru că o sărbătoare trebuie încununată cum se cuvine, am plecat într-o mică excursie, de vineri până duminică, la Măldărești, la Conacul Maldăr..

Auzisem de multe ori de Conacul Maldăr însă de fiecare dată când am încercat să rezerv o cameră acolo nu am reușit, toate camerele fiind deja ocupate. Acum, fiind în afara sezonului turistic, într-un final, am reușit să rezerv o cameră.

Din București sunt aproximativ 230 de kilometri până în Măldărești. Plecând vineri seară, drumul a fost, ca de obicei, destul de aglomerat, astfel încât am făcut aproape 4 ore până la destinație. Obosiți și înfometați, am mers direct la restaurantul Conacului, fiindu-ne teamă că vom rata cina și vom rămâne nemâncați. Nu știu dacă ați fost vreodată în Măldărești, însă nu e chiar cel mai turistic loc, astfel că dacă ai ratat cina, altă soluție decât să aștepți micul dejun nu prea ai.

De cum am intrat în restaurant, m-a cuprins un sentiment plăcut, de căldură. Căldura am simțit-o și la propriu și la figurat, căci focul șemineului era aprins și ne îmbia pe toți să-l admirăm. Sala restaurantului nu e mare, are câteva mese lungi de 6-8 persoane și alte câteva mese de 4 persoane. Tot decorul e din lemn, vopsit negru. Din punctul meu de vedere, sala abundă de eleganță și bun gust.


Deși majoritatea celor prezenți în restaurant erau cupluri, așezarea la mese se făcea ”la comun”. În funcție de camera în care erai cazat, ți se repartiza câte un loc la masa mare, de 6 persoane. Pe mine nu m-a deranjat deloc acest aspect, am profitat din plin de această oportunitate și am socializat cu vecinii noștri de masă. Împărțirea mesei cu alți turiști ar putea fi deranjantă pentru persoanele care-și doresc o cină romantică sau au de discutat aspecte mai delicate, fără ca discuțiile lor să fie auzite de niște necunoscuți.

Fiindcă ne era foame, am primit de îndată meniul. Meniul este unul fix și se poate alege, pentru fiecare fel de mâncare, din două opțiuni. Noi suntem curioși din fire și dornici să descoperim ceva nou în permanență, așa că am optat pentru câte o variantă din fiecare fel, tocmai pentru a gusta din toate bucatele.

Ce pot spune despre meniu este că suna extraordinar, bănuiesc că a fost făcut de un bucătar cu o imaginație suficient de bogată încât să stârnească curiozități. Și, în caz că nu mă credeți pe cuvânt, am să vă atașez și o poză cu meniul.

Nu e așa că sună foarte bine? Din păcate, oricât de bine ar suna acest meniu la nivel teoretic, execuția lui a lăsat de dorit. Niciunul din felurile pe care le-am comandat și gustat nu a fost deosebit și nu ne-a impresionat: pieptul de curcan a fost fad, iar porcul a fost atât de tare încât era greu de tăiat. Aceeași părere au avut-o și ceilalți oaspeți din conac. Am transmis feedback-ul nostru doamnelor care ne serveau, sperăm că l-au considerat constructiv. Desigur, nu ne-am așteptat la o cină ca într-un restaurant Michelin, însă cina a făcut o mare defavoare locului în care ne aflam.

Am făcut și câteva poze cu mâncarea care ne-a fost servită. Aspectul a fost unul plăcut, însă nu aș recomanda acest restaurant.

După dezamăgirea cu cina, am ajuns, într-un final, în cameră. Camera, ca și restul conacului, era ornată cu mult bun gust. Am observat că s-au gândit la fiecare detaliu din cameră, nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării. Am să atașez câteva poze pe care le-am făcut în cameră.

Mi-a plăcut mult broderia de pe lenjeria impecabil de albă. Obiectele de mobilier sunt ca de muzeu. 

Eram convinsă că am fotografiat și ușa de la cameră, însă, dintr-un motiv care-mi scapă, nu mai găsesc acea poză. Ce mi-ar fi plăcut să vă pot arăta este că ușa de la cameră avea aceleași dantelării sculptate.

Pe lângă toate aceste aspecte plăcute ale camerei, aș dori să punctez și unul mai puțin plăcut. Din păcate, izolarea fonică în clădire este inexistentă, astfel încât dacă doriți să vă odihniți și să aveți parte de liniște, s-ar putea să fiți dezamăgiți. 

Pentru că sunt o fire optimistă și încerc să nu îmi stric zen-ul din orice, am mers la prima farmacie care mi-a ieșit în cale și mi-am cumpărat dopuri de urechi, ca măcar următoarea noapte să pot să dorm bine.

Sper ca pe viitor aceste minusuri să dispară, căci prețul camerelor de 70 EUR/noapte creează niște așteptări, din toate punctele de vedere. Oaspeții care ajung într-un astfel de loc sunt, în general, oameni cărora le place să se plimbe, au vizitat deja multe locuri atât în țară cât și în afara țării și pot cu ușirință să compare Conacul Maldăr cu acele locuri. Fiind vorba de o clădire veche, probabil problema izolării fonice este mai greu de rezolvat, însă partea cu bucătăria este, cu siguranță, un punct la care vor trebui să ia măsuri.

Vineri când am ajuns la conac era deja seară și nu am mai putut să fac poze în exterior. Așa că sâmbătă am profitat de vremea absolut superbă și am făcut câteva poze și afară.

Deși era de abia jumătatea lunii martie, am avut noroc de vreme frumoasă

și însorită, așa că am putut să ne plimbăm prin zonă și să admirăm peisajele. Desigur, în luna martie ne bucurăm de pomii înmuguriți și de floricele de primăvară care încep să răsară prin iarbă, însă nu am putut să nu observ foișorul superb și piscina care ne așteaptă să revenim când va fi mai cald afară. Sunt o adeptă a visatului cu ochii deschiși, așa că deja mă văd, vara, în grădina aceea superbă, lângă piscină, cu un pahar de vin alb, rece, în mână. Propun să îmi indeplinesc acest vis peste câteva luni.

Despre frumusețile pe care le-am văzut în acea zonă am să vă povestesc într-o altă postare, căci credeți-mă, este o zonă foarte frumoasă, chiar dacă este mai puțin turistică și, pe alocuri, cam sărăcăcioasă. Eu am avut un sentiment foarte plăcut când m-am plimbat prin acele sate, încât am decis că mai spre vară, când în București n-o să mai putem respira din cauza căldurii arzătoare, să mai dăm câte o fugă pe la câte o pensiune din zona respectivă.

Ca să revin la Conacul Maldăr, vă pot spune că pentru noi a fost, per ansamblu, un week-end reușit. Cum spuneam mai sus, mâncarea lasă de dorit, căci neavând alte opțiuni prin zonă, am ales să mâncăm la Conac și restul meselor. Este un loc superb, bine întreținut, pe care l-aș recomanda oricând pentru un sejur de week-end și relaxare.

Voi ați ajuns prin Măldărești? La Conacul Maldăr ați fost? Dacă da, sunt curioasă care a fost experiența voastră, căci poate s-au îmbunătățit lucrurile între timp.