Ghidul Michelin: O poveste de la cauciucuri la restaurante scumpe

Ghidul Michelin: O poveste de la cauciucuri la restaurante scumpe

Mulți dintre voi poate că ați auzit de Ghidul Michelin sau poate că l-ați și zărit pe rafturi când ați făcut câte un popas la benzinăriile din afara României. Dar ce este acest Ghid Michelin, ce conține și care este scopul lui?

Ghidul Michelin conține informații utile pentru șoferi, incluzând, printre altele, hărți și liste de hoteluri și restaurante recomandate și verificate.

Logo Michelin și cauciucurile Michelin

Poate vă întrebați dacă cumva cuvântul ”Michelin” din titlul ghidului are vreo legătură cu cauciucurile Michelin? Da, are. Căci André Michelin (16 ianuarie 1853 – 4 aprilie 1931) și  Édouard Michelin (23 iunie 1859 – 25 august 1940), au înființat în anul 1888 compania de cauciucuri Michelin.
Atât ghidul cât și cauciucurile aparțin aceleiași companii, companie înființată de cei doi frați Michelin. 

În anul 1900, când cei doi frați au decis să publice primul ghid, în Franța nu erau decât în jur de 2.000 de mașini și nu exista nici pe departe infrastructura rutieră din zilele noastre, iar combustibilul putea fi cumpărat doar de la anumite farmacii. Frații Michelin își doreau să schimbe obiceiurile francezilor de a folosi mașina doar pentru a merge la picnicul de duminică în a deveni un mijloc de transport pe care să îl folosească regulat, în special pentru a conduce pe distanțe lungi.

Desigur că ei doreau să schimbe aceste obiceiuri pentru a crește cererea pentru mașini și, ca rezultat, și a cerecii pentru cauciurile Michelin, căci cu cât francezii ar fi condus mai mult, cu atât li s-ar fi uzat cauciurile și ar fi fost nevoiți să își achiziționeze alte cauciucuri noi.

Inițial au fost printate și distribuite 35.000 de copii ale ghidului Michelin, iar acestea au fost distrubuite gratis. Informațiile din ghid erau utile pentru șoferi: instrucțiuni de reparare și schimbare a cauciucurilor, hărți, liste cu mecanici auto, hoteluri dar și benzinării sau farmacii de unde șoferii își puteau alimenta mașinile cu combustibil.

Patru ani mai târziu, un ghid similar cu Ghidul Michelin pentru Franța a fost publicat și pentru Belgia.

În anii următori au apărut ghiduri Michelin și pentru Algeria, Tunisia, Italia, Elveția, Olanda, Germania, Spania, Portugalia și Nordul Africii.

Deși inițial ghidul a fost distribuit gratuit, acesta a început să fie vândut contra cost după ce André Michelin a vizitat un distribuitor de cauciucuri și a observat că acesta se folosea de ghidurile Michelin care îi fuseseră oferite cu titlu gratuit ca să proptească o masă de lucru din atelierul său. Mergând pe principiul că oamenii nu prețuiesc lucrurile care le-au fost oferite gratuit, cei doi frați Michelin au decis să nu mai distribuie ghidul gratuit, așa că au început să îl vândă. Prețul acestuia în 1954 era de 750 de franci (contravaloarea a 2,5 USD).

Cu timpul, Ghidurile Michelin au fost îmbunătățite: restaurantele au fost listate după categorii și s-a renunțat la paginile de publicitate din interiorul ghidului.

Văzând că secțiunea de restaurante din ghid se bucură de o popularitate în continuă creștere, frații Michelin au angajat o echipă de inspectori pentru a vizita și a face recenzii restaurantelor. Acești inspectori își păstrau întotdeauna anonimatul și păreau niște clienți oarecare.

Începând cu anul 1926, Ghidul Michelin a început să acorde calificative sub formă de stele pentru restaurantele deosebite, în special pentru cele care se încadrau în categoria ”fine dining”, având o calitate ridicată a mâncării și a băuturii, dar și o servire și o atmoferă pe măsură.

Inițial, fiecare restaurant care se încadra în criteriile inspectorilor Michelin, primea câte o stea Michelin. Începând cu anul 1931 au fost introduse stele adiționale. O stea semnifica un foarte bun restaurant din categoria sa. Două stele erau acordate restaurantelor cu mâncare excelentă, pentru care șoferii se puteau abate din drum ca să ajungă la acel restaurant. Iar calificativul maxim, trei stele, se acordau restaurantelor cu cele mai bune mâncăruri, pentru care merita să se facă un drum special, doar pentru a mânca în acel loc. Iată cum arată stelele Michelin chiar și astăzi:

În 1950, ediția franceză a Ghidului Michelin conținea doar 38 de localuri care trecuseră testul inspectorilor Michelin.

În noiembrie 2005 a fost publicat primul Ghid Michelin pentru Statele Unite ale Americii, acesta fiind axat mai mult pe orașul New York, menționând 500 de restaurante și 50 de hoteluri din Manhattan. Doi ani mai târziu, a fost lansat Ghidul Michelin pentru Tokyo.

Cei de la Michelin și-au extins în fiecare an, astfel că în 2013, pe site-ul Michelin se precizează că Ghidul Michelin este vândut în aproape 90 de țări, iar țările cu un ghid dedicat loc sunt în număr de 23.

Pentru că apariția unui restaurant sau al unui chef bucătar în ghidul Michelin este ceva comparabil cu câștigarea sau nominalizarea la Oscar, în fiecare an, în perioada în care ghidul anului respectiv urmează să fie publicat, există o întreagă agitație în mass-media. Toți cei din domeniul culinar cât și presa de specialitate își dau cu părerea despre posibilii câștigători, cât și despre restaurantele care vor câștiga o stea Michelin sau despre restaurantele care probabil că își vor pierde stelele deja câștigate.

De curând, cei de la Michelin au început să varieze lista recomandărilor, astfel că din anul 2014 au introdus o categorie nouă pentru Irlanda: pub-uri care servesc mâncare (gastropubs). Iar în anul 2016, în Ghidul Michelin din Singapore a fost introdusă și categoria pentru mâncarea vândută pe stradă (street food). În poza alăturată se află ”Hong Kong Soya Sauce Chicken Rice and Noodles”, bucătarul fiind însuși Chan Hon Meng, cel care administrează și gătește în ghereta care a primit primea stea Michelin din istorie.

În caz că acest articol v-a făcut curioși să încercați unul din restaurantele înscrise în Ghidul Michelin, puteți găsi restaurantele cu stele Michelin accesând site-ul celor de la Michelin dând click pe următorul link: căutare restaurante Michelin. Trebuie să țineți cont că, datorită ingredientelor deosebite și a combinațiilor culinare de mare măestrie, nota de plată la astfel de restaurante va fi destul de piperată.

Până astăzi, în România nu există încă un restaurant cu o stea Michelin, însă avem multe restaurante bune care, cu siguranță, în viitor, vor adăuga România pe harta țărilor cu restaurante cu stele Michelin.

Eu am avut ocazia să mănânc în câteva restaurante cu stele Michelin, însă am să vă povestesc experiențele mele culinare într-o postare viitoare. Voi ați fost până acum într-un restaurant cu stele Michelin? Cum vi s-a părut?